În fiecare an, pe 1 august, la nivel global este marcată Ziua Mondială de Luptă Împotriva Cancerului Pulmonar. Conform Organizației Mondiale a Sănătății, acest tip de cancer este atât de răspândit în lume încât anual mor mai mulți oameni din cauza cancerului pulmonar decât din cauza cancerului de colon, de sân și de ficat la un loc. Cercetările pentru descoperirea unui tratament care să pună capăt acestei afecțiuni înregistrează progrese semnificative.

În fiecare an, 2,2 milioane de persoane sunt diagnosticate cu cancer pulmonar și alte 1,8 milioane își pierd viața din această cauză. În România, 1 român moare în fiecare oră din cauza aceleași afecțiuni, potrivit ultimelor date publicate de Institutul Național de Statistică.

Terapiile inovatoare pot schimba destine

Terapiile inovatoare cresc șansele de supraviețuire ale pacienților, iar Takeda România și-a asumat misiunea de oferi astfel de tratamentele.

“Cancerul pulmonar descoperit în stadii incipiente oferă pacienților șanse mai mari de vindecare. Din cauza lipsei simptomelor, o mare parte dintre cei afectați sunt diagnosticați în faze avansate ale bolii. Însă domeniul oncologiei se mișcă rapid. În doar câteva decenii, descoperiri inovatoare au revoluționat modul în care abordăm boala și tratarea acesteia. Takeda va avea în curând o opțiune de tratament disponibilă și în România pentru persoanele care suferă de cancer pulmonar, care momentan așteaptă aprobarea instituțională pentru a fi introdus în rambursare”, a declarat Cristina Barbu, Country Head Takeda Romania.

Accesul la îngrijire adecvată, marcat de inegalități

Cu toate că prevalența cancerului este în continuă creștere în toată lumea, accesul pacienților la îngrijire adecvată rămâne marcat de inegalități flagrante. Factorii care determină apariția inegalităților sunt multipli: venitul, educația sau țara/regiunea de proveniență a pacientului, discriminarea legată de rasă, gen, orientare sexuală, vârstă și chiar starea de sănătate.

De aceea, tema pentru Ziua Mondială de Luptă Împotriva Cancerului Cancerului Pulmonar este “Stoparea inegalității pentru îngrijirea pacienților”. Alegerea acestei teme este un semnal de alarmă și un îndem de a colabora pentru eradicarea acestor disparități care privesc îngrijirea pacienților cu cancer pulmonar.