Mielomul multiplu este un tip de cancer hematologic în care se observă o mare heterogenitate clinică și moleculară. Deși pacienții răspund inițial la terapia standard, majoritatea înregistrează recăderi și trebuie să urmeze linii multiple de tratament. Aproximativ 15% din cazuri fac parte din categoria de risc înalt și au o recădere în primii 2 ani de la diagnostic. Studiile din ultimii ani au demonstrat utilitatea secvențierii de nouă generație în identificarea unor mecanisme de rezistență primară sau secundară, precum și noi ținte terapeutice. Cu toate acestea, acumularea de date moleculare complexe aduce provocări legate de interpretarea semnificației acestora și maximizarea beneficiului clinic pentru pacienți.

O echipă de la Universitatea de Medicină Mount Sinai propune o nouă metodă de clasificare a mielomului multiplu (MM), pe baza algoritmului MM-PSN (Multiple Myeloma Patient Similarity Network), care integrează seturi de date complexe provenite din analiza genomică și transcriptomică. Datele au fost prelucrate cu ajutorul unui sistem computerizat care a identificat 12 subgrupuri ale bolii, caracterizate de profiluri de risc diferite și pentru care pot fi identificate terapii specifice. Rezultatele, publicate în Science Advances, ar putea schimba sistemele internaționale de clasificare pentru MM.

 

 

Articolul integral poate fi citit pe raportuldegarda.ro.