Între 1 și 2 iulie 2021 a avut loc EmTech Europe ‘Forging a Brighter Future’, un eveniment realizat de MIT Technology Review, care s-a concentrat pe prezentarea ideilor inovatoare, a tehnologiilor și forțelor care influențează schimbarea rapidă pe plan mondial, în domenii precum AI, Greentech, Sănătate și Etică. Evenimentul s-a desfășurat virtual, cu locația principală de transmisie în Belfast.

Medicina personalizată (înțeleasă în momentul actual ca medicină de precizie) a fost în ultimii ani un concept „foarte disruptiv”, promovat de comunitatea științifică și de câteva inițiative inovatoare la nivel internațional. În Europa, este definit drept „un model medical care utilizează caracterizarea fenotipurilor și genotipurilor indivizilor (de exemplu, profilarea moleculară, imagistica medicală, date despre stilul de viață) pentru adaptarea strategiei terapeutice potrivite pentru persoana potrivită la momentul potrivit și / sau stabillirea predispoziției la boli și / sau oferirea prevenției în timp util și direcționată”. În cadrul sesiunii au fost dezbătute două inițiative foarte importante: Proiectul Genomului Personal și Digital Twins umani.

Ar trebui să măsurăm tot ce putem cu privire la organismul uman individual. Suntem la fel de valoroși ca motoarele de nave spațiale, chiar dacă guvernelor nu le place să recunoască acest lucru. Tehnologia nu impune restricții așa mari pe cât s-ar crede. Am putea, la costuri mai mult ca decente, să analizăm sistematic fiecare pacient cu cancer” – Hans Lehrach

 

 

 

Articolul integral poate fi citit pe raportuldegarda.ro.