Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central ”Dr. Carol Davila” a anunţat vineri că a realizat, în premieră naţională, primele biopsii de prostată ţintite cu ajutorului braţului robotic ghidat IRM.

Potrivit unui comunicat de presă al unităţii sanitare transmis AGERPRES, echipa medicală care a efectuat aceste investigaţii, în perioada 5 – 7 septembrie, a fost condusă de Cezar Beţianu, medic primar radiologie şi imagistică medicală, cu competenţe în ecografie generală, CT, RM şi senologie.

Biopsia localizată de prostată MRI in-bore este o metodă care detectează focarele suspectate de cancer şi asigură prelevarea de probe din toate aceste focare cu o sensibilitate milimetrică ghidată de un dispozitiv şi un software bazate pe o tehnologie avansată. Prin această metodă, focarele de cancer se pot detecta cu o acurateţe mai mare şi nu este necesară repetarea biopsiei, se precizează în comunicat.

“Această metodă de diagnosticare reduce numărul de biopsii necesare pentru a identifica cancerul de prostată, ceea ce reduce disconfortul pacientului şi creşte rata succesului tratamentului, prin iniţierea precoce a acestuia”, evidenţiază sursa citată.

Biopsia localizată de prostată MRI in-bore este singura tehnică care foloseşte aparatul de rezonanţă magnetică (RM) în timpul procedurii, aşadar este singura tehnică cu adevărat ghidată RM. Cu ajutorul acestuia se produc imagini de înaltă calitate în care se pot identifica leziunile ţintă. Acul de biopsie este ghidat spre regiunile RM marcate ca fiind suspecte printr-un braţ robotic cu ajutorul funcţiei de navigare a software-ului şi se desfăşoară o biopsie localizată.

“Spre deosebire de alte tipuri de cancer de organ, cancerul prostatic nu se poate vizualiza decât prin IRM. Progresele înregistrate de tehnologia IRM în ultimii ani au crescut acurateţea vizualizării prin facilitarea diferenţierii între zonele suspecte de tumori şi glanda prostatică normală; procedura ia mai puţin timp şi asigură confortul pacienţilor”, afirmă reprezentanţii unităţii medicale. AGERPRES –

 

* Sursa foto: www.scumc.ro