Cercetătorii de la Mount Sinai, din New York, au dezvoltat o metodă nouă pentru identificarea cancerele pulmonare agresive în stadiu incipient și medicamentele țintă cunoscute sub numele de inhibitori de aurora kinază, la care există o probabilitate crescută ca tumorile să răspundă. Descoperirile, publicate în Nature Communications, ar putea duce la progrese mari în tratamentul adenocarcinomului pulmonar, cel mai frecvent tip de cancer pulmonar.

Echipa de cercetători a folosit un model de rețea genomică pentru a măsura gradul de invazie al tumorii – diferențiind tumorile agresive de așa-numitele „leneșe”, care adesea nu pot fi deosebite prin scanarea CT – și pentru a le identifica pe cele care vor răspunde la inhibitorii de aurora kinază, molecule care pot inhiba regulatorii genelor specifice.

 „Abordările pentru diagnosticarea și tratarea adenocarcinomului pulmonar în stadiu incipient evoluează și se bazează pe progrese în înțelegerea biologiei și a activităților clinice ale acestor tumori. Studiul nostru, care folosește o abordare nouă în colaborare cu institutul Sema4, pentru a identifica gradul de invazivitate histologică a tumorii și țintele pentru medicamentele care pot stopa progresia acestor tipuri de tumori, ar trebui să contribuie la avansarea cunoștințelor și la îmbunătățirea rezultatelor pentru acest tp de cancer.”

Charles Powell, autor principal, profesor de medicină și șeful departamentului de pneumologie, îngrijire critică și medicina somnului, la Facultatea de Medicină Icahn, de la Mount Sinai

Oamenii de știință au folosit un model de șoarece modificat genetic pentru a defini rolul enzimelor aurora kinază în progresia timpurie a bolii. Aceștia au efectuat profilarea moleculară a probelor de cancer pulmonar în stadiu incipient prin secvențierea ARN-ului și au identificat semnătura unor gene asociate cu gradul de invazivitate al tumorilor.

Noua abordare a cercetătorilor de la institutul Sema4 a folosit modele de rețele genomice pentru a identifica factorii cheie de reglare ai rețelei și țintele terapeutice, și pentru a demonstra că țintirea căii de semnalizare reduce răspândirea cancerului pulmonar și îmbunătățește supraviețuirea. Cercetătorii au identificat și testat inhibitori de aurora kinază, inclusiv AMG900, ca tratament eficient care a stopat progresia cancerului pulmonar în modele.

Oamenii de știință încurajează continuarea studiilor pentru validare și testarea clinică în tumorile umane. Studiile viitoare ar trebui să examineze oportunitățile de a interveni în mod similar în semnalizarea celulelor imune sau ale altor celule din stroma tumorală înconjurătoare, spun cercetătorii, deoarece progresia cancerului se bazează pe interacțiunea dintre celulele tumorale și celulele din jur.

 

 

Sursă material https://www.sciencedaily.com.