Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Târgu Mureş a invitat, luni, cabinetele publice şi private de obstetrică-ginecologie din regiunea Centru să se afilieze ca centre de recoltare pentru teste Babeş Papanicolau şi HPV, în cadrul Proiectului “Program de prevenţie, depistare precoce şi tratament precoce al cancerului de col uterin”.

“Invit alături de noi cadrul acestui proiect, toţi medicii de obstetrică-ginecologie din cabinetele publice şi private din regiunea Centru, pentru a deveni Centre de recoltare pentru femeile din grupul ţintă incluse în screening. Conştientizarea importanţei derulării unui program de screening într-o societate şi implicarea tuturor factorilor care pot contribui la atingerea obiectivului propus este esenţială pentru reuşita unui astfel de proiect”, a arătat, luni, managerul de proiect din cadrul SCJU Târgu Mureş, dr. Cosmina Uzun, într-un comunicat de presă.

Potrivit managerului de proiect, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş a lansat procedura de afiliere pentru Centrele de recoltare din regiunea Centru pentru implementarea proiectului “Program de prevenţie, depistare precoce şi tratament precoce al cancerului de col uterin”.

Astfel, cabinetele medicale de obstetrică-ginecologie publice sau private, cabinete de asistenţă medicală primară, indiferent de forma de organizare a acestora, cabinete medicale de planificare familială din structura spitalelor, unităţi mobile autorizate în condiţiile legii, deţinute de unităţi sanitare/centre de obstetrica-ginecologie, indiferent de forma de organizare sau de ONG cu activitate reprezentativă în domeniu se pot afilia ca Centre de recoltare a materialului celular cervical.

Grupul ţintă, persoanele care vor beneficia de programele de screening, se adresează celor cu vârsta cuprinsă între 30-64 ani (pentru femeile care beneficiază de testarea HPV) şi între 24-29 ani pentru femeile care beneficiază de testarea Babeş-Papanicolau.

De asemenea, a precizat dr. Cosmina Uzun, proiectul se adresează femeilor care din punct de vedere medical, intră într-una din următoarele situaţii: nu au un diagnostic confirmat de cancer de col uterin; sunt asimptomatice; nu au antecedente sugestive pentru patologia de cancer de col uterin.

În cazul acelor persoane vulnerabile care nu au acte de identitate, aceste persoane vor completa declaraţii pe propria răspundere din care să reiasă că locuiesc în regiunea de implementare vizată de proiect, respectiv regiunea Centru.

Persoanele private de libertate vor fi asociate locului unde îşi desfăşoară detenţia şi nu din perspectiva adresei de domiciliu.

Din cei 170.200 membri ai grupului ţintă – persoane care vor beneficia de programe de screening, provenind atât din mediul urban, cât şi din mediul rural – 51% se va încadra în una din următoarele situaţii vulnerabile: persoane sărace; lucrători pe cont propriu în agricultură ; persoane din mediul rural; persoane din centre de plasament sau anterior instituţionalizate; persoane care au părăsit sistemul de protecţie a copilului; persoane fără adăpost; cetăţeni români aparţinând minorităţii rome; persoane cu dizabilităţi, inclusiv persoane invalide şi cu nevoi complexe; femei care au copii cu dizabilităţi; persoane care suferă de dependenţe de alcool şi alte substanţe toxice şi victime ale traficului de fiinţe umane.

“Activităţile se desfăşoară în cadrul proiectului ‘Program de prevenţie, depistare precoce şi tratament precoce al cancerului de col uterin, regiunea Centru’ (cod SMIS 138603) derulat de Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş în calitate de beneficiar, în parteneriat cu Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie ‘George Emil Palade’ din Târgu Mureş”, se mai arată în comunicat. AGERPRES

 

* Sursa foto: SCJU Targu Mures / Facebook.com