Institutul Regional de Oncologie din Iași, alături de Societatea Studenților Mediciniști Iași vă invită să vă înscrieți în baza de date a IRO Iași a potențialilor donatori de sânge, dar și de celule stem.
O mulțime de pacienți cu leucemii și alte cancere în faze terminale au nevoie urgentă de transfuzii de sânge și, din nefericire, de multe ori acestea nu au loc din cauza lipsei de rezerve și de donatori disponibili în acel moment. Astfel, scopul creării acestei baze de date este acela de a putea suna potențiali donatori pentru o anumită grupă de sânge atunci când un pacient oncologic în fază terminală are nevoie vitală de sânge.
De asemenea, un transplant de celule stem hematopoietice poate salva viața multor pacienți cu leucemii și alte forme de cancer de sânge, motiv pentru care vă invităm să vă înscrieți și în acest registru, unde compatibilitatea cu un potențial donator este atât de greu de găsit.
Dacă îndepliniți criteriile pentru a dona sânge(în special masa peste 60 kg) și doriți, când este nevoie de voi, să ajutați pacienții oncologici de la IRO Iași, vă invităm să vă înscrieți în baza de date a spitalului: https://docs.google.com/…/1F