Chirurgii vor efectua rezecții hepatice cu o mai mare precizie ce va da rezultate îmbunătățite datorită noilor cercetări efectuate de Universitatea Nottingham Trent.

Richard Arm, cercetător principal, a dezvoltat o modalitate de a imprima 3D date de scanare a organelor pacienților ce suferă de cancer, astfel încât clinicienii să se poată antrena, realizând operații dificile pe modele realiste.

Scopul inovației tehnologice este ca aceștia să se familiarizeze cu complexitățile ascunse ale unei operații, acestea fiind unice de la pacient la pacient, anterior operației efective.

Un prototip de ficat printat 3D (după organul afectat de cancer al unui pacient) prezintă calitățile tactile ale unui organ bolnav real, inclusiv imitația sângelui și a diferitelor durități, texturi ale țesuturilor, cum ar fi vasele de sânge, țesutul hepatic și tumora în sine.

Modelul realizat din geluri și fibre sintetice permite chirurgilor chiar și să folosească instrumente chirurgicale reale pentru a practica endoscopii și tehnici de ablație cu laser, în timpul cărora arterele sunt resigilate cu laser pentru a preveni sângerarea pacientului în timpul intervenției chirurgicale.

„Chirurgii au slujba incredibil de complicată de a elimina unele tumori pentru a salva viețile oamenilor”, a spus Richard Arm. „Dar, din cauza limitărilor tehnologiilor existente, mulți chirurgi descoperă adevăratele complexități ale unei operații abia atunci când se află în mijlocul procedurii în sine. Fiecare pacient este unic și are organe de diferite forme, dimensiuni și construcții, astfel încât pot exista multe complicații ascunse cu care medicii trebuie să se confrunte. Însă această cercetare arată cum datele de scanare existente și metodele moderne de procesare a imprimării 3D pot îmbunătăți considerabil pregătirea clinicienilor înainte de a se face chiar prima incizie. Această tehnologie ar putea oferi chirurgilor o încredere sporită si, prin urmare, pacienți cu rezultate îmbunătățite, cum ar fi retenția crescută a țesuturilor sănătoase, riscul redus de infecții și timpi de recuperare mai scurți.”

Cercetarea are în vedere, de asemenea, potențialul de a învăța chirurgii stagiari ce fac operații de înlăturare a tumorilor prin eliminarea tradițională și robotică a acestora și ar putea îmbunătăți interfețele chirurgicale robotizate și competența clinicianului. De asemenea, poate permite chirurgilor să se familiarizeze cu utilizarea roboților pentru a efectua o intervenție chirurgicală de la distanță.

Cercetătorii sunt de părere că această tehnologie ar putea oferi chirurgilor o încredere sporită în fiecare procedură pe care o întreprind, permițându-le să înțeleagă mai bine anatomia unui pacient și să reducă potențialele riscuri din timpul unei intervenții chirurgicale extrem de dificile, salvatoare pentru pacient.

 

Sursa medicalxpress.com