Marketing și promovarea farmaciei: Tema primului webinar Farmacistul antreprenor din 2021

Studenții la farmacie din toată țara au avut ocazia să participe joi, 28 ianuarie 2021 la primul Webinar din Competiția „Farmacia Viitorului” 2021. Invitatul special al ediției a fost farmacistul Bogdan Petric, Manager general al Farmaciei Farmex Cugir de mai bine de un deceniu și mândru Ambasador Alphega.

„Am ales profesia de farmacist din dorința de a ajuta oamenii, pentru a contribui cu ceva la comunitatea în care m-am născut și pentru a ajuta viitorii farmaciști să facă față mai bine provocărilor meseriei. Asta ne-am propus toți farmaciștii Alphega să facem, într-o comunitate de aproximativ 2500 de farmaciști, unde zilnic luptăm pentru menținerea sănătății și creșterea nivelului de educație”, a explicat Bogdan Petric motivele pentru care a ales meseria de farmacist.

Provocările pe care ți le pune în față această meserie nu sunt însă dintre cele ușoare. ”De când conduc și mă ocup de marketingul farmaciei Farmex Cugir, provocările sunt constante. În comunitățile mici este destul de greu să îți păstrezi clienții, dar am învățat că dacă investești în ei și dacă îți pasă și le arăți lucrul acesta, reușești să îi atragi devenind astfel clienți fileli ai farmaciei. O altă luptă pe care farmaciile o duc ar fi alinierea la prețuri. Cam acestea ar fi câteva dintre marile dificultăți de care o farmaciei se lovește; de aceea, este esențial ca farmacistul să se educe și să se formeze în această direcție, spre a deveni un bun antreprenor”, a declarat farmacistul Bogdan Petric.

Evenimentul a fost deschis de CEO-ul Alliance Healthcare România, Iulian Trandafir, care a făcut o scurtă trecere în revistă a obiectivelor pe care programul Farmacia Viitorului și le propune: „Ceea ce ne dorim să dezvoltăm prin acest proiect, Farmacia Viitorului, este, în primul rând, conștientizarea faptului că, în acest moment, farmacia în România nu joacă rolul pe care ar trebui să-l joace. Din păcate, la momentul actual farmacia este doar un simplu furnizor de medicamente, pe când ea ar trebui să fie o parte integrantă din sistemul sanitar și ar trebui să fie acceptată legal ca fiind un furnizor de servicii farmaceutice, ceea ce este o noțiune mult mai complexă.”

Anca Golovei, PR specialist Alphega Farmacie, a pus accentul pe misiunea pe care întreaga comunitate Alphega depune eforturi să o îndeplinească zi de zi: „Una dintre misiunile comunității Alphega este repoziționarea farmacistului ca specialist în domeniul sănătății, deoarece farmacistul nu trebuie perceput ca un vânzător de medicamente. Ce înseamnă această repoziționare din perspectiva noastră? Înseamnă, în primul rând, educație. Cei 2500 de farmaciști din cadrul comunității Alphega au parte de educație continuă. Educație prin intermediul webinariilor, al trainerilor sau pe platformele noastre dedicate. Învățăm despre ce este nou, despre cum putem să îi ajutăm pe pacienți, iar, pe de altă parte, învățăm și skill-uri de administrare de business. Acest lucru are la bază ideea că trebuie să fii un farmacist bun, dar trebuie să ai și un business profitabil.”

Webinarul din seria Farmacistul Antreprenor, cu tema ”Marketing & Promovarea în Farmacie” este prima activitatea a Competiției Farmacia Viitorului din anul 2021.

Cea de-a doua ediție va avea loc joi,  11 februarie, începând cu ora 18:00, iar studenții de la farmacie vor putea descoperi mai multe despre Managementul Financiar al Farmaciei de la antreprenorul farmacist Mihai Josceanu, cel care conduce „Vechea Farmacie” din Craiova. Detalii și înregistrare, AICI.