COPAC, partener al proiectului ”Pacient român – legi juste și transparență maximă”

COPAC, partener al proiectului ”Pacient român – legi juste și transparență maximă”

Fundația pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) lansează proiectul „Pacient român – legi juste și transparență maximă”, în parteneriat cu COPAC și Colegiul Pacienților.

Proiectul se va desfășura în perioada iulie 2022 – iulie 2023.

Scopul proiectului: asigurarea accesului neîngrădit al pacienților – prin presiune și conlucrare în raport cu decidenții statului – la sistemul de sănătate, la legi corecte în slujba lor și la aplicarea justă și transparentă a acestora; înlăturarea abuzurilor în domeniu este esențială.

FACIAS se află în discuții avansate cu alte organizații pentru a se alătura parteneriatului și luptei împotriva abuzurilor din domeniul sănătății.

,,Pacient român – legi juste și transparență maximă” însumează cinci proiecte (obiectivele) ce vor fi transpuse, în scurt timp, în campanii dedicate de advocacy. Li se adaugă componenta de educație intracomunitară în domeniu.

Obiectivele specifice ale Proiectului:

  • Să ajute cetățenii la creșterea nivelului de cunoaștere și înțelegere privind drepturile pacienților români;
  • Să determine instituțiile responsabile să realizeze norme de aplicare pentru legile care privesc pacienții deoarece, deși există legi, ele nu pot fi aplicate din lipsa acestor norme, fapt ce constituie, cel puțin, neglijență din partea instituțiilor care aveau această obligație legală;
  • Să determine statul român să modernizeze aplicația cardului de sănătate astfel încât, pacientul, la orice oră, să poată accesa sistemul și să vadă singur cât și pe ce a cheltuit statul bani în legătură cu sănătatea sa;
  • Să determine statul să adopte măsurile care să conducă la impunerea practicii de  înregistrare (cu respectarea normelor GDPR), în blocurile operatorii, a intervențiilor chirurgicale, pentru ca acestea să poată fi utilizate apoi, inclusiv, în folosul pacienților (pentru a li se explica, și vizual, intervenția chirurgicală, pentru a se realiza analiza la rece, în cazul unor erori).
  • Să determine statul român să grăbească ritmul de realizare și activare a dosarelor medicale, în DESI (Dosarul electronic medical), astfel încât să fie asigurat accesul imediat al pacientului la propriul dosar medical, indiferent de locul în care s-a tratat.
  • Să determine statul român să asigure monitorizarea continuă, transparentă și diminuarea infecțiilor intraspitalicești.

Prezentul Proiect este generat de solicitările cetățenilor ce au reclamat problemele din sistemul de sănătate, percepute ca abuzuri, în cadrul unui alt proiect FACIAS, „Fii informat, nu abuzat!”, desfășurat în perioada aprilie 2021 – februarie 2022.

Mulți români au reclamat faptul că, deși plătesc asigurarea de sănătate, când au nevoie de tratament, li se spunecă nu sunt fonduri, foarte des, sau că nu își pot vedea istoricul medical. Alții au reclamat infecțiile intraspitalicești care le-au agravat sănătatea ori au condus la decese și legi care nu se aplică doar pentru că normele metodologice întârzie să apară. Suficient de mulți au sesizat necesitatea înregistrării video a intervențiilor chirurgicale; au observat beneficiile atunci când, pe tehnologia laparoscop, li s-au arătat imagini video cu intervențiile, fapt care  le-a facilitat accesul la explicații;

Aceste probleme au fost relevate, cu precădere, din cele cca. 1000 răspunsuri înregistrate la Chestionarul FACIAS și din cele peste 3000 mesaje primite.”

FACIAS, conform scopului statutar, dar și prin activitatea sa constantă din ultimii 14 ani, apără drepturile cetățenilor și urmărește asigurarea transparenței în funcționarea instituțiilor statului, ca principiu al democrației și statului de drept.

Ultimele noutati

Evenimente

Interviu

Infografic

Follow Us

Calendar