Noile cercetări au arătat că chimioterapia mielosupresivă destabilizează microbiomul intestinal în cazul pacienților oncologici.

Studiul realizat de SAHMRI și Universitatea Flinders a evaluat sănătatea intestinală a bărbaților și femeilor, care au fost supuși chimioterapiei convenționale de combatere a cancerului, cum ar fi cancerul de sân și de plămâni, fără expunere la antibiotice.

„Știm faptul că chimioterapia mielosupresivă reduce semnificativ numărul de celule albe din sânge în primele 7 până la 10 zile de tratament, făcând corpul mai vulnerabil la infecție. În acest studiu ne-am axat pe cât de mult s-a schimbat microbiomul individului în această perioadă, când bacteriile sunt cele mai susceptibile de a provoca infecții, spune autorul principal dr. Lito Papanicolas, expert în boli infecțioase și microbiolog clinic.

Analiza microbiomului intestinal al participanților, înainte și în timpul chimioterapiei, a relevat modificări semnificative. Aceasta a inclus o creștere a bacteriilor care pot provoca infecții grave și care chiar pot pune în pericol viața pacienților cu cancer.

În timp ce studiul a demonstrat că microbiomul a fost clar modificat, dr. Papanicolas spune că sunt necesare cercetări suplimentare pentru a determina dacă o întrerupere a tratamentului este necesară pentru ca acesta să fie eficient.

“S-ar putea ca ceea ce vedem să fie de fapt un lucru bun, deoarece există posibilitatea ca schimbarea microbiomului să declanșeze răspunsul imun al organismului la combaterea cancerului”, spune dr. Papanicolas.

Descoperirile au adus o contribuție semnificativă în ceea ce privește capacitatea de a prezice modul în care microbiomul unui individ va răspunde la chimioterapie, înainte ca aceasta să se întâmple.

 

 

 

Sursă material www.news-medical.net.