Echipa proiectului “Program de prevenţie, depistare precoce şi tratament precoce al cancerului de col uterin, regiunea Centru”, derulat de Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş, în parteneriat cu Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie “George Emil Palade” din Târgu Mureş, va organiza, la Târnăveni, un eveniment dedicat informării-educării femeilor din grupul ţintă aparţinând minorităţii rrome.

De asemenea, caravana mobilă pentru screeningul cancerului de col uterin se va deplasa la Târnăveni pentru a asigura femeilor din grupul ţintă 24-29 de ani servicii medicale gratuite, respectiv consult de specialitate şi testare Babeş-Papanicolaou, în cadrul programului dedicat promovării prevenirii şi depistării precoce a cancerului de col uterin.

Acţiunea de screening al cancerului de col uterin se va desfăşura în data de 25 iulie 2022, cu începere de la ora 11.00, la Centrul de Zi al Fundaţiei Buckner din Târnăveni (str. Avram Iancu, nr. 160).

Mobilizarea femeilor de etnie rromă eligibile pentru screening s-a realizat cu ajutorului domnului Rudy MOCA, actor, regizor, activist, unul dintre cei mai importanţi promotori ai culturii rrome, şi a domnului Liviu TURCU, coordonatorul Centrului de Zi al Fundaţiei Buckner din Târnăveni

De asemenea, concomitent cu caravana de screening, pentru femeile din grupul ţintă participante la eveniment, vor avea loc acţiuni de focus-grup şi de informare-educare-conştientizare, cu scopul de a atrage atenţia asupra importanţei testării, a depistării precoce a cancerului de col uterin si de a creşte numărul femeilor care se duc regulat la controale medicale.

Prezentarea proiectului, acţiunile de focus-grup şi de informare-educare-conştientizare se vor desfăşura în Sala de Conferinţe a Centrului de Zi al Fundaţiei Buckner din Târnăveni.

“Doresc să mulţumesc în mod special celor mai noi susţinători ai proiectului, domnului Rudy Moca, pentru mobilizarea femeilor de etnie rromă, şi domnului Liviu TURCU, coordonatorul Centrului de Zi al Fundaţiei Buckner, pentru deschiderea de care au dat dovadă, pentru interesul faţă de acţiunile proiectului şi pentru susţinerea caravanei mobile pentru screeningul cancerului de col uterin în rândul femeilor din grupul ţintă din Târnăveni. Acţiunea are ca scop informarea femeilor de etnie rromă despre prevenirea cancerului de col uterin prin testul gratuit Babeş Papanicolau. În cadrul acestei comunităţi ne propunem să facem prevenţie, din grijă atât pentru sănătatea femeii, cât şi pentru sănătatea familiei sale”, a declarat Prof. Univ. Dr. Septimiu VOIDĂZAN, coordonator proiect P1.

“Accesul la serviciile de sănătate adecvate este încă dificil pentru anumite părţi din populaţia feminină din regiunea Centru, în special pentru gospodăriile sărace sau vulnerabile, din mediul rural si oraşele mici, precum şi pentru populaţia rromă. Consider că indiferent de statutul economic, social, religie, etnie al unei femei, toate femeile trebuie să aibă egalitate de şanse pentru serviciile medicale şi preventive. Este important să oferim egalitate de şanse tuturor femeilor!, a declarat Şef Lucrări Dr. Cosmina Cristina UZUN, Manager Proiect.

Activităţile se desfăşoară în cadrul proiectului “Program de prevenţie, depistare precoce şi tratament precoce al cancerului de col uterin, regiunea Centru” (cod SMIS 138603) derulat de Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş în calitate de beneficiar, în parteneriat cu Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie “George Emil Palade” din Târgu Mureş.
Proiectul “Program de prevenţie, depistare precoce şi tratament precoce al cancerului de col uterin, regiunea Centru” are ca obiectiv creşterea accesului la servicii accesibile, durabile şi de înaltă calitate, inclusiv asistenţă medicală şi servicii sociale de interes general, prin organizarea de programe de sănătate si servicii orientate către prevenţie, depistare precoce (screening) diagnostic şi tratament precoce al cancerului de col uterin pentru 170.200 de femei din regiunea Centru, dintre care minim 50% aparţin grupurilor vulnerabile.