Cancerul de sân a depășit cancerul pulmonar, fiind cel mai frecvent diagnosticat cancer din lume anul trecut, potrivit raportului Global Cancer Statistics 2020 al Societății Americane a Cancerului (ACS) și al Agenției Internaționale pentru Cercetarea Cancerului. În 2020, s-au estimat 19,3 milioane de cazuri noi de cancer și aproape 10 milioane de decese cauzate de cancer la nivel mondial.

Raportul, publicat chiar pe 4 februarie de Ziua Mondială de Luptă împotriva Cancerelor, a analizat 10 tipuri majore de cancer care reprezintă mai mult de 60% din noile diagnostice și mai mult de 70% din decesele provocate de cancer. Numărul cazurilor de cancer de sân este în creștere în țările în care ratele au fost istoric scăzute.

„Schimbările dramatice în stilul de viață au avut un impact asupra prevalenței factorilor de risc pentru cancerul de sân, cum ar fi excesul de greutate corporală, inactivitatea fizică, consumul de alcool, amânarea fertilității, mai puține nașteri și mai puține alăptări”, au spus autorii raportului.

,,Până în anul 2035 numărul de cazuri de cancer s-ar putea dubla conform aceluiași raport, estimându-se că aproximativ 40% din populație se va confrunta cu această boală la un anumit moment în viață”, a declarat conf. univ. dr. Diana Loreta Păun, consilier prezidențial la Departamentul Sănătate Publică din cadrul Administrației Prezidențiale, în cadrul evenimentului online ,,Cancerele și Cancerul de piele”.

 

Articol preluat de pe 360medical.ro.