Noile tehnologii vin în ajutorul pacienţilor care sunt predispuşi la cancerul de piele. În unele clinici din Statele Unite există deja o maşinărie care poate depista boala în doar câteva minute.

Screening-urile tradiţionale durau ore întregi, înainte, astfel că această maşinărie reprezintă viitorul în ceea ce priveşte diagnosticarea cancerului de piele.

Aparatul are 92 de camere video şi toate filmează în acelaşi timp. Apoi, în doar câteva minute, un software realizează o imagine 3D a corpului pacientului, în detalii cât mai exacte.

Potrivit unui studiu realizat de cercetătorii americani, din cauza pandemiei, multe persoane predispuse la cancer de piele au pus pe locul doi controlul de rutină. Drept urmare, aproape 20.000 de oameni au primit un diagnostic mult mai târziu decât ar fi fost indicat.

Articolul integral poate fi citit pe stirileprotv.ro.