Centrul francez Gustave Roussy, de luptă împotriva cancerului, pune la punct un tratament personalizat pentru pacienţii cu cancer mamar: medicamentele atent dozate vor ajunge în posesia beneficiarilor prin imprimare 3D.

Centrul Gustave Roussy – primul institut european de luptă împotriva cancerului – s-a asociat cu un start-up în domeniul biotehnologiei, FabRx Ltd, pentru a produce medicamente împotriva cancerului de sân localizat prin imprimare 3D, arată publicaţia Top Santé.

Într-un comunicat, reprezentanţii Centrului arată că medicamentele clasice sunt rezultatul unei producţii de masă, prezentând caracteristici identice în materie de dozaj – şi că aceste metode de fabricare nu ţin cont de caracterul unic al fiecărui pacient.

Medicamentele imprimate 3D propun „asocieri personalizate de molecule, cu un dozaj ajustat individual”, ceea ce ar răsunde mai bine nevoilor specifice ale pacienţilor.

În comunicat se arată că bolnavii iau zilnic mai multe comprimate, iar asta poate fi sursă de eroare şi poate afecta eficienţa tratamentului. Aceste obstacole pot fi ocolite graţie posibilităţii de a combina, prin imprimare 3D, mai multe medicamente într-un singur comprimat – o tehnică „precisă, reproductibilă şi economică”, după cum arată iniţiatorii proiectului.

Personalizarea poate merge mai departe: medicamentele pot fi ajustate inclusiv la nivel de aromă, culoare şi formă.

Centrul Gustave Roussy are în vedere şi un alt avantaj: acela ca medicamentele anti-cancer personalizate să aibă în compoziţie molecule care combat efectele secundare ale tratamentelor.

„Pentru a reduce riscurile de recidivă, numeroase femei cu cancer de sân localizat sunt tratate prin hormonoterapie, timp de cinci ani. Ele trebuie adesea să mai urmeze şi alte tratamente, pentru a gestiona efectele secundare. A luat toate aceste tratamente într-un singur comprimat imprimat 3D, cu dozaj personalizat, ar trebui să amelioreze eficienţa tratamentului”, se arată în comunicatul preluat de Top Santé.

De îndată ce noile formulări vor fi dezvoltate, medicamentele vor fi testate în cadrul unui studiu clinic, pentru a se evalua modul în care sunt tolerate şi gradul de eficacitate, comparativ cu tratamentele clasice.