Femeile pot beneficia de analize medicale gratuite, săptămâna viitoare, în urma unei campanii realizate prin Programul Național de Screening al cancerului de col uterin.

Pentru femeile interesate, acesastă analiză medicală gratuită se face la o unitate mobilă din Şoseaua Pantelimon, în sectorul 2.

„Aveţi între 25 şi 64 de ani? Vă încurajăm să efectuaţi testul Babeş Papanicolau, gratuit, între 14 şi 19 iunie, în intervalul 11.00-16.00, în Bucureşti, Şoseaua Pantelimon nr. 301, în cadrul unei campanii realizate prin Programul Național de Screening al cancerului de col uterin.

– Unde? Unitatea mobilă a Institutului Oncologic „Prof. Dr. Alexandru Trestioreanu” București va fi prezentă în București, Șos. Pantelimon, nr. 301, în incinta DGASPC Sector 2.

 

PROGRAMUL NAȚIONAL DE SCREENING AL CANCERULUI DE COL UTERIN

Scopurile programului sunt prevenirea si combaterea cancerului de col uterin si intarirea capacitatii sistemului de sanatate pentru controlul si combaterea cancerului de col uterin la nivel national.
Obiectivul principal al programului este reducerea incidentei formelor invazive ale cancerului de col uterin si mortalitatii specifice prin cancer de col uterin.

Obiectivele specifice sunt:

a) depistarea cancerului de col uterin in stadii precoce;
b) indrumarea pacientelor cu leziuni precursoare sau incipiente catre servicii medicale specializate de diagnostic si tratament;
c) cresterea gradului de informare a populatiei, pentru utilizarea serviciilor de screening ca metoda de depistare precoce a cancerului de col uterin la persoane asimptomatice.

Pentru indeplinirea acestor obiective programul oferă testarea gratuita a tuturor femeilor din grupa de varsta 25-64:

• Screeningul pentru depistarea precoce activa a cancerului de col uterin consta in testarea prin metoda frotiului cervical Babes-Papanicolaou a populatiei feminine;
• Vor fi incluse in program persoanele de sex feminin in varsta de peste 25 de ani, indiferent de calitatea de asigurat a acestora, care nu au un diagnostic confirmat de cancer de col uterin, asimptomatice sau fara antecedente sugestive pentru patologia de cancer de col uterin;
• Testarea in cadrul programului se va opri la femeile care au implinit vârsta de 64 de ani, numai daca acestea au ultimele 3 frotiuri cervicale Babes-Papanicolaou normale;
• Nu sunt eligibile femeile care prezinta absenta congenitala a colului uterin sau histerectomie totala pentru afectiuni benigne si femeile carora li s-a stabilit diagnosticul de cancer de col uterin sau alte forme de cancer genital.