Colegiul Medicilor din România a creditat cu 6 puncte EMC conferința Abordarea multidisciplinară ȋn terapiile moderne oncologice-Provocări și controverse actuale.

Întâlnirea organizată sub auspiciile Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași, cu sprijinul Neolife România si Neolife Istanbul are loc joi, 27 octombrie 2022, la hotelul Ramada, începând cu ora 10.00.

Programul științific al evenimentului include prezentări și dialoguri care se înscriu în evoluția continuă a medicinei, reunind profesioniștii din domeniul oncologiei cu colegii din celelalte specializări medicale din regiune, în interesul pacienților și pentru promovarea celor mai moderne practici de tratament din Oncologie, Radioterapie și Medicină Nucleară.

Conferința se adresează medicilor din următoarele specializări: oncologie, ginecologie, urologie, ORL, chirurgie, hematologie, genetică medicală.

Detalii suplimentare legate de agenda conferinței, dar și alocutorii invitați găsiți pe pagina evenimentului.

Pentru confirmarea participării la eveniment este necesară înregistrarea prin intermediul formularului de înscriere.