La nivel mondial, cancerul gastric este pe locul cinci ca incidență a cancerelor și afectează mai ales bărbații. Potrivit cifrelor înregistrate de Medisprof, cel mai mare spital privat de oncologie din vestul României, 70% dintre pacienții care diagnosticați cu cancer gastric erau bărbați, iar dintre aceștia, 40% aveau vârsta cuprinsă între 60 și 70 de ani. Factorii de risc pentru această afecțiune dificil de diagnosticat și de tratat sunt chiar unele obiceiuri frecvent întâlnite în țara noastră.

Statisticile Medisprof arată că, în anul 2021, 70% dintre pacienții diagnosticați cu cancer gastric erau bărbați, iar dintre aceștia, 40% aveau vârsta cuprinsă între 61-70 de ani. Alimentația este cu adevărat importantă în acest diagnostic, alături de istoricul medical al pacientului și unele afecțiuni cum ar fi gastrita atrofică, gastrita hipertrofică, anemia pernicioasă, polipii de stomac sau intervențiile chirurgicale la nivelul stomacului și infecția cu Helicobacter Pylori”, explică dr. Bogdan Ionescu, medic primar oncolog în cadrul Medisprof.

Astfel, exceptând istoricul medical, factorii de risc pentru cancerul gastric sunt reprezentați de unele obiceiuri frecvent întâlnite în rândul populației din țara noastră. Mai exact, studiile arată o legătură clară între acest diagnostic și consumul de alcool, de alimente bogate în sare și obezitate. În plus, tot mai multe indicii sugerează faptul că și carnea pregătită pe grătar sau semipreparatele din carne ar putea crește riscul de cancer gastric.

În România, în lipsa unor programe de screening, pacientul este diagnosticat târziu cu cancer gastric, tocmai pentru că simptomele generale care se întâlnesc nu sunt de obicei un motiv de îngrijorare, explică dr. Bogdan Ionescu, medic primar oncolog în cadrul Medisprof. ”Pacienții pot manifestă oboseală, senzație de balonare, se pot simți plini după ce mănâncă puțin, au arsuri puternice la nivelul stomacului, indigestie, greață neexplicată persistentă și abia în stadii mai avansate putem vorbi despre dureri de stomac, vărsături persistente sau pierdere inexplicabilă în greutate”, declară medicul. Acesta recomandă ca persoanele care au avut un diagnostic de cancer gastric în familie să își monitorizeze anual sănătatea și să fie luate în evidența unui specialist gastroenterolog.