Peste 170.000 de femei se vor testa şi vor primi tratament gratuit pentru prevenţia cancerului de col uterin în cadrul unui proiect regional care a fost lansat, pe 6 noiembrie, la Institutul Regional de Oncologie (IRO) din Iași, în prezenţa ministrului Sănătăţii, Nelu Tătaru.

Proiectul “Fii responsabilă de sănătatea ta – programe regionale de prevenţie, depistare, diagnostic şi tratament precoce al cancerului de col uterin – etapa II” este derulat de Institutul Regional de Oncologie Iaşi şi Fundaţia Enable România. Va fi derulat pe o perioadă de 42 de luni, cu fonduri europene, prin Programul Operaţional cu Capital Uman. Valoarea proiectului este de 50 de milioane de lei.

În cadrul proiectului, în regiunea de Nord Est va fi înfiinţat un centru de prevenţie, depistare precoce, diagnostic şi tratament precoce al cancerului de col uterin.

“Prin intermediul acestui proiect se vizează promovarea incluziunii sociale, combaterea sărăciei şi a oricărei forme de discriminare, prin creşterea accesului la servicii accesibile, durabile şi de înaltă calitate, inclusiv asistenţă medicală şi servicii sociale de interes general, prin organizarea de programe de sănătate şi servicii orientate orientate către prevenirea, depistarea precoce, diagnosticul şi tratamentul precoce al cancerului de col uterin pentru 170.000 de femei. Dintre acestea, minim 91.000 vor fi din regiunea de Nord Est, din grupurile vulnerabile”, a declarat managerul Institutului Regional de Oncologie Iaşi, Mirela Grosu.

Prezent la eveniment, ministrul Nelu Tătaru a ţinut să reamintească faptul că “există şi o patologie non-COVID” care există în atenţia Ministerului Sănătăţii. “Orice program de screening, orice program de prevenţie este o prioritate a Ministerului Sănătăţii, este o prioritate a dezvoltării medicinii româneşti. În acest moment, Ministerul Sănătăţii dezvoltă şapte programe de screening cu peste 100 de milioane de euro ca buget, în condiţiile în care gândim ca o reformă medicală prevenţia ca metodă de reaşezare a sistemului medical românesc. Contextul actual ne obligă la multe, ne arată multe, un sistem şi o asistenţă medicală pe care o cunoşteam, dar în acelaşi timp un sistem şi o asistenţă medicală care trebuie dezvoltate. Salut această lansare de proiect, sprijinul ministerului este total şi vom fi acolo unde este nevoie de noi într-un context în care chiar dacă suntem implicaţi major în această pandemie, există şi patologie non-COVID”, a afirmat ministrul Nelu Tătaru. AGERPRES