Laboratorul de radioterapie al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă “Sf. Apostol” Constanţa a fost inaugurat pe 25 septembrie, după ce activitatea acestuia a fost suspendată în urmă cu câţiva ani, fiind realizată o investiţie de aproape 1,5 milioane lei din partea administraţiei judeţene, cu sprijinul unor sponsori, şi de peste 21 milioane lei, de la Ministerul Sănătăţii.

S-a investit într-un nou aparat de radioterapie şi în amenajarea unui spaţiu corespunzător pentru amplasarea acestuia. “Cum un aparat nou de radioterapie trebuia să fie amplasat într-o încăpere special amenajată, asemănătoare unui buncăr – foarte bine izolată şi separată de celelalte secţii (…), Consiliul Judeţean a alocat prin hotărâre de consiliu în anul 2018 – 106.448 lei şi în anul 2019 – 884.950 lei, pentru amenajarea noului spaţiu. La aceste alocări se adaugă şi sumele primite în regim de sponsorizare oferite de S.C. R.A.J.A. S.A. în valoare de 357.000 lei utilizate pentru amenajarea spaţiului şi 136.000 lei utilizaţi pentru hidroizolaţie sponsorizare de la Fundaţia Mecena. La efortul administraţiei locale şi al partenerilor acesteia, se adaugă efortul foarte consistent al Ministerului Sănătăţii, care a trimis spitalului aparatul de radioterapie în valoare de 21.358.564,43 lei fără TVA”, a informat CJ Constanţa.

În urmă cu câţiva ani, activitatea Laboratorului de Radioterapie a fost suspendată, după ce aparatului pe bază de cobalt i-a expirat avizul de funcţionare. “Altfel spus, sursa de cobalt, care are o durată de viaţă limitată ajunsese în incapacitatea de a mai trata pacienţi. În concluzie, epuizându-se sursa de cobalt, aparatul a ieşit din starea de funcţionare, iar bolnavii care beneficiau de tratament, la acel moment, au fost nevoiţi să găsească alte centre de tratament din ţară sau Bucureşti, (…). În anul 2018, preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Marius Horia Ţuţuianu, a depus diligenţele necesare obţinerii unui nou aparat de radioterapie de la Ministerul Sănătăţii. A urmat o perioadă cu nenumărate drumuri la Bucureşti, cu scopul de a convinge conducerea Ministerului Sănătăţii să includă Constanţa pe lista priorităţilor în privinţa dotărilor. Ceea ce s-a şi întâmplat în 2019, când Ministerul Sănătăţii a luat decizia trimiterii unui nou aparat de radioterapie”, a menţionat CJ Constanţa. AGERPRES