Ministerul Sănătăţii doreşte dezvoltarea Programului de transplant medular, aflat ”încă în anii de pionierat”, prin includerea de noi centre, a declarat, într-o conferinţă de presă, secretarul de stat Dragoş Garofil.

“Registrul, din punctul nostru de vedere, este un model de bune practici. (…) Ministerul Sănătăţii susţine Programul de transplant medular. Ne dorim dezvoltarea acestui program şi semnele sunt încurajatoare. Există o experienţă bogată în România, dar acest program îl putem considera încă în anii de pionierat. Urmărim includerea şi a altor centre în Programul de transplant medular cu donatori neînrudiţi şi sperăm ca acest lucru să se întâmple cât mai repede, centrele respective să capete experienţa necesară pentru a putea să intre în program”, a spus secretarul de stat.

Potrivit acestuia, ministerul a iniţiat discuţii în vederea rezolvării problemei pe care donatorii o au în ceea ce priveşte obţinerea concediilor medicale.

“Am iniţiat împreună cu CNAS discuţii şi sperăm să rezolvăm cât mai repede una dintre problemele pe care donatorii o au legată de concediile medicale şi sper ca în acest an problema să fie rezolvată”, a precizat Garofil, în conferinţa de presă prilejuită de marcarea Zilei Mondiale a Donatorilor de Celule Stem Hematopoietice.