O intervenţie medicală în premieră pentru judeţul Argeş, indicată pacienţilor oncologici pentru care alimentarea pe gură este dificilă sau imposibilă, a fost realizată la finele săptămânii trecute la Spitalul Judeţean de Urgenţă Piteşti, a anunţat, miercuri, conducerea instituţiei.

Potrivit sursei citate, metoda o înlocuieşte pe cea chirurgicală şi asigură hrănirea enterală de lungă durată a pacientului.

“În luna decembrie 2019, Spitalul Judeţean de Urgenţă Piteşti a achiziţionat pentru Secţia Gastroenterologie o linie de endoscopie digestivă de înaltă performanţă. În data de 23 august 2020, în premieră medicală pentru judeţul Argeş, s-a montat gastrostoma percutană endoscopică, indicată pacienţilor oncologici cu neoplasm în sfera ORL şi tract digestiv superior pentru care alimentarea pe gura este dificilă sau imposibilă. Această metodă este mai puţin invazivă, înlocuieşte metoda chirurgicală de montare şi asigură hrănirea enterală de lungă durată a pacientului. (…) În acest mod, un număr mare de pacienţi oncologici nu vor mai fi nevoiţi să plece în alte centre medicale pentru astfel de intervenţii”, se arată într-un comunicat de presă remis miercuri AGERPRES.

Echipa care a efectuat intervenţia a fost formată din dr. Miulescu Ana-Maria, medic specialist gastroenterologie şi endoscopie intervenţională, dr. Bidivenciu Daniel, medic specialist Chirurgie, dr. Olariu Dan, medic specialist Chirurgie şi dr. Ciocanea Adrian, medic specialist Anestezie.

Potrivit sursei citate, Spitalul Judeţean de Urgenţă Piteşti va achiziţiona în luna septembrie o nouă linie de endoscopie digestivă diagnostică pentru Unitatea de Primiri Urgenţe şi un duodenoscop pentru Blocul Operator în vederea realizării altor premiere medicale pentru judeţul Argeş. AGERPRES