Primăria Capitalei acordă un sprijin în valoare de 2.500 de lei femeilor cu cancer mamar, pentru teste genetice care descoperă posibila recidivă a acestei afecţiuni.

La propunerea Primarului General, Gabriela Firea, continuarea programului demarat în anul 2018 pentru testarea genetică la cancerul de sân în stadii incipiente a fost aprobată astăzi în şedinţa Consiliului General al Municipiului Bucureşti.

Noul proiect, denumit “Testarea BRCA”, se adresează unui număr de 500 de femei cu indicaţie medicală eliberată de un medic specialist oncolog pentru efectuarea testării.

Primarul General, Gabriela Firea: “Este vorba despre un sprijin în valoare de 2.500 de lei, pentru a realiza teste BRCA. Testele oferă femeilor cu cancer mamar şi medicilor informaţii suplimentare despre probabilitatea de reapariţie a cancerului de sân în următorii 10 ani de la momentul diagnosticului.

Pentru fiecare beneficiar în parte, suma va fi decontată către unităţile sanitare publice şi/sau private afiliate în cadrul proiectului.

Este un proiect care salvează vieţi, pentru că în funcţie de rezultate, se poate prescrie un tratament adecvat, care poate reduce foarte mult probabilitatea de recidivă a bolii.”

– Proiectul se va derula în perioada 2020-2021, avand un buget multianul de 1,2 milioane lei

– Reamintim că proiectul demarat în anul 2018 a permis efectuarea unor testări genetice pacientelor diagnosticate cu cancer mamar de care au beneficiat peste 350 de femei. Acesta a oferit pacienţilor şansa de primi recomandări medicale adaptate profilului lor genetic, iar pentru comunitatea oncologică, una dintre cele mai importante oportunităţi de dezvoltare profesională.

– Estimări bazate pe ultimele date disponibile arată că în Municipiul Bucureşti sunt diagnosticate, anual, cu cancer mamar, peste 900 de persoane. Acestora li se adaugă cei circa 3.500 de pacienţi diagnosticaţi cu această boală în ultimii cinci ani şi care se află în diverse etape de tratament.

– În termen de 10 (zece) zile de aprobarea Proiectului “TESTAREA BRCA”, ASSMB va elabora Regulamentul privind implementarea proiectului.