Un medicament care ar putea opri repararea celulelor canceroase a fost testat cu succes în prima fază a unui test clinic. În cazul a mai mult de jumătate din cei 40 de pacienţi care au fost trataţi cu berzosertib a fost stopată creşterea tumorilor, relatează BBC.

Medicamentul a fost chiar mai eficient atunci când a fost administrat alături de chimioterapie, arată studiul realizat de Institutul de Cercetare a Cancerului din Marea Britanie şi Royal Marsden NHS Trust.

Acesta este primul medicament testat dintr-o serie de tratamente care blochează o proteină implicată în repararea ADN-ului celulei canceroase. Tratamentul tace parte dintr-o ramură cunoscută ca “medicamente de precizie”, care vizează gene specifice sau modificări genetice.

Studiul a implicat pacienţi cu tumori foarte avansate, pentru care nu a funcţionat niciun alt tratament. Este un studiu de “fază unu”, conceput doar pentru a testa siguranţa unui tratament. Totuşi, cecetătorii sunt optimişti că berzosertib ar putea opri creşterea tumorilor.

“Acest studiu a implicat un număr mic de pacienţi. Prin urmare, este prea devreme să spunem că berzosertib va schimba modul în care este tratat cancerul”, a spus dr. Darius Widera de la Universitatea din Reading. “Cu toate acestea, efectele neobişnuit de puternice ale berzosertib, în special în combinaţie cu chimioterapia convenţională, ne dau motive să fim optimişti în ceea ce priveşte rezultatele următoarelor studii”, a adăugat el.

Chimioterapia deteriorează ADN-ului celulelor canceroase, astfel încât utilizarea acestuia împreună cu acest nou tratament, care opreşte celulele să se repare, pare să dea rezultate şi mai bune. În plus, berzosertib este capabil să ţintească celulele canceroase fără a afecta alte celule sănătoase.

“Studiul nostru clinic este primul care testează siguranţa unei familii de medicamente de precizie împotriva cancerului şi este încurajator să vezi rezultate chiar şi în această fază incipientă”, a spus profesorul Johann de Bono, şeful departamentului de dezvoltare de la ICC.