O echipă de specialişti de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Târgu Mureş, coordonată de şeful Compartimentului Chirurgie Plastică şi Microchirurgie Reconstructivă, dr. Dorin Dorobanţu, a anunţat, joi, efectuarea unei mastectomii şi reconstrucţii mamare bilaterale unei paciente de 35 de ani, din judeţul Dolj, cu neoplasm mamar drept, aflată la limita fazei chirurgicale după chimioterapie.

SCJU Târgu Mureş a arătat că intervenţia s-a făcut, în urmă cu o zi, în cadrul Subprogramului naţional de reconstrucţie mamară după afecţiuni oncologice prin endoprotezare, după ce pacientei i s-a efectuat testul COVID-19, care a ieşit negativ.

“După efectuarea testului COVID-19, care a ieşit negativ, pacientei i s-a efectuat mastectomie dreaptă subcutanată cu evidare ganglionară şi mastectomie subcutanată stângă profilactică, urmată de reconstrucţie imediată cu proteze mamare anatomice implantate subpectoral, proteza de pe sânul cu neoplasm decontată în programul naţional, cealaltă, sursă proprie. Intervenţia, care a durat aproximativ 4 ore, a fost realizată fără probleme. Echipa operatorie, coordonată de Dr. Dorin Dorobanţu, şeful Compartimentului Chirurgie Plastică şi Microchirurgie Reconstructivă, a fost formată din dr. Gabriel Serac, medic primar chirurgie, din cadrul Secţiei Chirurgie I, dr. Georgeta Cif, medic specialist chirurgie plastică, medici rezidenţi şi personalul medico-sanitar de la sala de operaţii”, a arătat SCJU Târgu Mureş, într-un comunicat de presă.

Potrivit SCJU Târgu Mureş, procedurile au fost realizate gratuit în cadrul Subprogramului naţional de reconstrucţie mamară după afecţiuni oncologice prin endoprotezare, fiind decontate de Casa de Asigurări de Sănătate.

Spitalul a mai arătat că reconstrucţia mamară postmastectomie îmbunătăţeşte imaginea şi încrederea în sine, precum şi calitatea vieţii femeilor care au trecut printr-o operaţie pentru cancer mamar.

“Pentru ca o pacientă să beneficieze de reconstrucţie mamară în cadrul acestui program, trebuie să se adreseze pentru un consult unui chirurg plastician din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş. Pacientele pot să vină la consult de chirurgie plastică de la primele semne de suspiciune de neoplasm mamar, pentru că decizia unei reconstrucţii de sân imediate sau tardive se ia de către o echipă mixtă formată din chirurg generalist, oncolog, histopatolog, radiolog, chirurg plastician. Pacienta poate beneficia de toate aceste consulturi în cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş. Intervenţia de ieri este a doua reconstrucţie mamară realizată în Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş, în cadrul programului naţional de endoprotezare”, a precizat SCJU Târgu Mureş. AGERPRES