Deputatul Pro România Mihaela Huncă a solicitat autorităţilor sanitare din Botoşani să asigure mijloace de transport sigure pentru bolnavii de cancer care, pe fondul închiderii Secţiei de Oncologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă “Mavromati”, necesită îngrijire într-o clinică de specialitate din Iaşi.

Huncă susţine că majoritatea pacienţilor cu probleme oncologice nu au resurse pentru deplasarea la Iaşi, iar din acest motiv cere Direcţiei de Sănătate Publică, dar şi autorităţilor loca le să se implice în rezolvarea cazurilor.

“Am primit sâmbătă telefoane de la mai mulţi bolnavi de cancer din judeţul Botoşani. Problema este una foarte serioasă. Majoritatea pacienţilor aflaţi în această situaţie nu au posibilităţi să ajungă la Iaşi, iar în condiţiile actuale, transportul public pentru această categorie vulnerabilă, cu imunitatea scăzută, este de evitat. Sunt oameni disperaţi care, dacă nu au acces la tratament, vor avea serioase probleme de sănătate. (…) Prin urmare, fac un apel către reprezentanţii DSP Botoşani ca, împreună cu autorităţile locale, să acţioneze cât mai repede şi să asigure maşinile necesare pentru transportul gratuit al bolnavilor. De asemenea, le transmit pacienţilor din Botoşani să sune la Direcţia de Sănătate Publică pentru a solicita asistenţă şi transportul către Secţia de Oncologie din Iaşi”, a transmis Mihaela Huncă.

Potrivit parlamentarului de Botoşani, problema a fost adusă la cunoştinţa Ministerului Sănătăţii prin intermediul prim-vicepreşedintelui Pro România, Nicolae Bănicioiu. “L-am contactat imediat pe prim-vicepreşedintele Pro România, Nicolae Bănicioiu, fost ministru al Sănătăţii în guvernul Victor Ponta, care l-a informat despre starea de fapt din Botoşani pe secretarul de stat din minister Horaţiu Moldovan. Acesta a promis că se va face un culoar special pentru transportul bolnavilor de cancer din judeţul Botoşani către unităţile sanitare din Iaşi”, a mai arătat Huncă.

Secţia de Oncologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă “Mavromati” Botoşani a fost închisă temporar, începând de miercura trecută, după ce toţi medicii, dar şi cea mai mare parte a asistenţilor şi infirmierilor au fost infectaţi cu virusul COVID-19, a anunţat purtătorul de cuvânt al unităţii medicale, Ioan Asaftei.

Potrivit sursei citate, toţi pacienţii care necesită internare vor fi transferaţi la Institutul de Oncologie din Iaşi. AGERPRES