Restricţiile impuse în Marea Britanie din cauza pandemiei de COVID-19 ar putea duce la 18.000 de decese suplimentare de cancer anul următor din cauza lipsei testării şi diagnosticării şi amânării tratamentelor, au atras atenţia miercuri cercetători citaţi de dpa.

Răspunsul la pandemie, care a cuprins suspendarea sau limitarea a diferite servicii spitaliceşti, inclusiv în domeniul oncologiei, ar putea duce la o creştere cu peste 50% a deceselor de cancer în următoarele 12 luni, conform unui studiu realizat de centrul de cercetări pentru sănătate DATA-CAN şi University College London (UCL).

Date colectate de la principalele centre oncologice indică o scădere de 76% a trimiterilor la spitale de specialitate şi de 60% a programărilor pentru chimioterapie, de la introducerea măsurilor de distanţare socială în Marea Britanie, la finele lui martie.

“Constatările noastre demonstrează un mare potenţial de consecinţe neintenţionate ale răspunsului la pandemia de COVID-19 şi care i-ar putea afecta negativ pe pacienţii cu cancer şi alte probleme medicale”, a subliniat autorul principal al studiului, Alvina Lai, de la Institutul de informatică medicală al UCL, insistând că este “vital ca aceşti pacienţi să fie recunoscuţi ca fiind vulnerabili şi să beneficieze de o îngrijire adecvată”.

“Impactul general al situaţiei de urgenţă cu COVID-19 asupra deceselor în rândul pacienţilor cu cancer ar putea fi substanţial”, a spus Harry Hemingway, profesor de epidemiologie clinică şi directorul Institutului de informatică medicală al UCL.

Acesta a menţionat că “sunt mulţi factori în ecuaţie, între care schimbarea rapidă a protocoalelor de diagnosticare şi tratament, măsurile de distanţare socială, modificarea comportamentului oamenilor care au nevoie de medic, precum şi impactul economic al COVID-19 şi decesele ca urmare a contractării COVID-19”.AGERPRES