Guvernul a decis joi, printr-o hotărâre, aprobarea plăţii cotizaţiilor şi taxelor pentru realizarea interconectării cu instituţii similare internaţionale în domeniul donatorilor voluntari de celule stem hematopoietice, precum şi pentru acreditarea laboratoarelor de imunogenetică şi histocompatibilitate, în anul 2020.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Sănătăţii, prin acest act normativ se aprobă plata cotizaţiilor şi taxelor pentru realizarea interconectării Registrul Naţional al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice cu instituţii similare internaţionale, precum şi pentru acreditarea laboratoarelor de imunogenetică, în valoare de aproximativ 41 mii lei (echivalentul a 8.295 euro), sumă care se suportă din bugetul aprobat al MS pentru anul 2020.

” În acest fel se asigură accesul la baza de date internaţională cu donatorii de celule stem hematopoietice a organizaţiei ‘Search & Match Service’, menţinerea acreditării de către Federaţia Europeană de Imunogenetică a laboratoarelor de imunogenetică şi histocompatibilitate, precum şi menţinerea statutului de membru al Grupului European pentru Sânge şi Transplant de Măduvă precum şi a Asociaţiei Mondiale a Donatorilor de Măduvă”, se arată în comunicat.

Sursa citată subliniază că în România, şansele de a găsi un donator compatibil pentru pacienţii diagnosticaţi cu boli hematologice maligne, cu evoluţie severă, care nu pot face autotransplant şi care nu au nici donator înrudit, sunt destul de scăzute în absenţa Registrului.

” Pentru a da o şansă de vindecare acestor pacienţi, s-a decis organizarea unei instituţii care să poată gestiona o bază de date privind persoanele fizice, care şi-au dat acceptul de a dona celule stem pentru tratamentul unor pacienţi cu hemopatii maligne. Până în prezent sunt peste 69.500 donatori voluntari înscrişi în Registrul Naţional al donatorilor voluntari de celule stem hematopoietice, 251 pacienţi transplantaţi şi 26 pacienţi în aşteptarea unui donator “, conform comunicatului.

Registrul Naţional al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice (RNDVCSH) a fost înfiinţat prin HG 760/2009