Spitalul Judeţean Timişoara va avea, din luna mai, prima secţie de Oncologie medicală. Aici vor beneficia de tratamente şi îngrijiri pacienţii oncologici în faza postoperatorie, a declarat managerul spitalului, Raul Pătraşcu. Potrivit acestuia, secţia va fi amplasată la parterul Clinicii de Ortopedie din campusul spitalului şi va avea iniţial 10 paturi.

„Vom deschide această secţie de Oncologie medicală prin luna mai, pentru că avem aprobat bugetul oficial. Noi avem deja pacienţi identificaţi cu afecţiuni oncologice, le facem analize, îi investigăm, îi operăm, dar nu-i puteam trata mai departe cu tratamentul vital, chimioterapia. Nu mi s-a părut normal şi etic ca aceşti pacienţi cu afecţiuni grave să fie purtaţi ulterior pe drumuri, prin alte clinici. De aceea am pornit, acum, acest proiect de a avea o clinică de Oncologie medicală, iniţial cu 10 paturi, unde vom putea trata pacienţii bolnavi de cancer cu chimioterapie, în saloane cu dotări de ultimă generaţie”, a detaliat Raul Pătraşcu.