Terapia cu radionuclizi a avut rezultate pozitive în încetinirea extinderii celulelor tumorale diseminate (DTC) în faza timpurie a cancerului de sân într-un studiu realizat pe animale în laborator, sugerând că ar putea reprezenta o opțiune ca terapie adjuvantă în cancerul mamar.

Studiul, realizat de cercetători americani și suedezi și prezentat recent în numărul din luna ianuarie a publicației științifice Journal of Nuclear Medicine, arată că un compus radiofarmaceutic ce emite particule alfa – denumit 223RaCl2 – reușește să țintească atât celulele atinse de radiație, cât și din afara câmpului de radiații.

Cancerul de sân este cea mai comună formă de cancer la femei în țările dezvoltate. În prezent, rata de supraviețuire este ridicată, însă 20% dintre pacientele ce supraviețuiesc după 5 ani dezvoltă forme metastatice la 5-10 ani după tratament.

Formarea de metastaze implică tumori circulante, care “scapă” din tumorile primare și ajung în sistemul circulator. Potrivit cercetătorilor, celulelor tumorale diseminate pot susține în mod activ proliferarea și dezvoltarea de macrometastaze sau pot rămâne în stare latentă pentru mai mulți ani înainte să devină active.

 

Materialul integral pe www.desprecancer.ro.