Cancer, proiect. Fructul colaborării a 1.300 de cercetători de pe patru continente, cel mai cuprinzător studiu realizat vreodată în acest domeniu, se bazează pe secvenţierea genomului tumorilor a peste 2.600 de pacienţi diagnosticaţi cu 38 de tipuri de cancer. Rezultatele acestui program de cercetare numit ”Pan-Cancer Project” au fost publicate miercuri sub forma a douăzeci de articole în Nature şi alte jurnale medicale ale aceluiaşi grup.

Chiar dacă nu are o aplicare concretă din punct de vedere terapeutic, pe termen scurt, la nivel teoretic efectele cercetării sunt numeroase: o mai bună înţelegere a mutaţiilor genetice care provoacă multiplicarea celulelor canceroase, descoperirea similarităţilor uneori surprinzătoare între diferite tipuri de cancer şi observarea unei varietăţi extreme a tumorilor de la un individ la altul.

”Cunoştinţele acumulate despre originea şi evoluţia tumorilor ar putea permite dezvoltarea unor noi instrumente pentru detectarea precoce a cancerului, precum şi a terapiilor mai bine direcţionate pentru tratarea mai eficientă a pacienţilor, afirmă doctor Lincoln Stein, unul dintre oamenii de ştiinţă care au condus proiectul, într-un comunicat emis de Institutul din Ontario pentru Cercetări Oncologice (Canada).

 

Materialul integral pe www.dcmedical.ro.