Ministerul Sănătăţii a organizat pe 16 ianuarie un seminar de lucru, la care au participat specialişti români şi străini, pacienţi, medici de familie, pentru pregătirea unui plan de acţiune în vederea informării şi educării populaţiei cu privire la vaccinarea împotriva HPV, dar şi la vaccinare în general.

“Suntem singura ţară din Europa care mai discutăm despre introducerea vaccinării împotriva HPV. Ministerul Sănătăţii a reluat campania de vaccinare împotriva acestui virus doar pentru fetele părinţilor care au cerut acest lucru şi vrem să extindem campania atât pentru această categorie de vârstă, cât şi pentru alte categorii de vârstă. După derapajul de acum 11 ani care a aruncat o umbră asupra vaccinării antiHPV, vrem să transformăm actuala campanie într-un succes. Echipa Ministerului Sănătăţii susţine vaccinarea şi urmărim adoptarea măsurilor care să crească acoperirea vaccinală pentru tot programul naţional”, a declarat ministrul Victor Costache.

Ministerul Sănătăţii a distribuit în teritoriu primele 20.000 de doze pentru reluarea vaccinării antiHPV. Vaccinarea gratuită se face începând din această lună în cabinetele medicilor de familie la fetele cu vârsta cuprinsă între 11 şi 14 ani pentru care părinţii au solicitat în anii 2017 şi 2018 vaccinarea, inclusiv cele care au trecut de această vârstă, dacă au solicitat.

Conform Acordului-cadru încheiat de Ministerul Sănătăţii cu furnizorul pentru o perioadă de 4 ani, pot fi achiziţionate până la 2.100.000 doze pentru extinderea campaniei.  Ministerul Sănătăţii face apel la părinţi să solicite informaţii medicilor de familie. De asemenea, medicii de familie trebuie să informeze transparent şi corect părinţii cu privire la vaccinarea antiHPV. AGERPRES