Cancerul de sân apare la femei din ce în ce mai tinere, iar 70% dintre cancere sunt depistate prin autoexaminare. Sunt informații pe care orice femeie ar trebui să le știe și, mai ales, orice femeie tânără, deoarece prevenirea cancerului mamar începe din adolescență, în special prin prevenirea unor factori de risc, le-au explicat medicii celor peste 200 de studenți prezenți pe 29 octombrie în amfiteatrul Facultății de Management, Inginerie Economică în Agricultură și Dezvoltare Rurală (București).

”Medicii le-au vorbit tinerilor despre factorii de risc ai cancerului mamar, cum pot fi evitați, dar și cum se pot diagnostica în stadiu incipient orice forme maligne prin autopalpare. Orice depistare a vreunei modificări la nivelul sînilor ar trebui să triită persoana respectivă la medic, unde se pot face mamografii sau ecografii pentru un diagnostic precis”, a explicat Ioana Cristea, președintele Asociației OncoPacienților Phoenix, organizator al campaniei ”Zilele Roz” dedicată prevenției cancerului mamar la bărbați și la femei.

Autoexaminarea sânilor

Prevenția cancerului. Autopalparea este metoda cea mai rapidă pentru depistarea oricărei schimbări la nivelul sânilor și trebuie efectuată după perioada de menstruație (între zilele 5 și 10 ale ciclului menstrual), când sânii nu mai sunt tensionați. ”Începeți prin a privi sânii în oglindă, ținând ambele mâini în șolduri, apoi ambele mâini ridicate. Trebuie să urmăriți orice fel de modificare apărută în forma sau dimensiunea sânilor, o excrescență pe sân, schimbări ale aspectului pielii (încrețitură, gropiță, roșeață, aspect de coajă de portocală), retracția mamelonului. Pentru autopalpare, folosiți vârfurile degetelor, cu degetele întinse. Presiunea trebuie să fie suficient de puternică pentru a simți și zonele profunde. Mișcările trebuie să fie cât mai diverse: concentrice, radiale și de sus în jos. Ținând mâna întinsă, palpați zona laterală a sânului și apoi zona axilei- trebuie remarcată orice umflătură neobișnuită a a acestei zone, orice inflamare sau mărire a nodulilor limfatici”, a explicat dr. Gabriela Coman.

Mamelonul trebuie, de asemenea, verificat. ”Trebuie să fiți atenți la apariția vreunei eczeme sau iritații, dacă este tumefiat, dacă a început să crească în altă direcție decât cea normală, dacă începe să se retragă în interior, dacă apare vreo încrețitură, schimbare a texturii sau culorii, ori dacă există scurgeri”, a mai spus ginecologul. Sânii pot fi examinați și când faceți duș, deoarece sunt mai relaxați, iar eventualele modificări pot fi observate mai ușor.

Simptome

Prevenția cancerului. În 70% din cazuri, motivul pentru care se solicită un consult medical este descoperirea accidentală a unui nodul mamar dur, de formă neregulată, care poate fi dureros sau nu. Durerea prezentă la nivelul sânilor, deși un simptom rar la debut (apare doar în 8% din cazuri), este cel de-al doilea motiv de prezentare la un consult. Alte manifestări care necesită consult de specialitate sunt:

  • Modificările cutanate (pielea de deasupra nodulului este înroșită, îngroșată, cu pori dilatați sau aderentă cu nodului)
  • Apariția unei adâncituri pe pielea sânului, care cutează pielea din jur, ori apariția unei ulcerații
  • Mărirea nebișnuită a volumului unuia dintre sâni
  • Modificări ale conturului sânilor
  • Apariția unor scurgeri la nivelul mamelonului (frecvent asociate cu sângerarea locală)
  • Mameloane îndreptate în direcții asitetrice sau mamelon retractat
  • Apariția unor eczeme la nivelul areolelor mamare
  • Depistarea în axilă a unor nodului cu volum mărit, duri, uneori nedureroși

Factori de risc

Printre nrnumărații factori de risc ai cancerului mamar, sunt și câțiva care pot fi modificați prin propriile acțiuni.

  • Evitați greutatea exagerată. Obezitatea crește riscul de cancer mamar după menopauză, perioadă când incidența acestei afecțiuni este maximă
  • Băuturile alcoolice cresc riscul de cancer mamar
  • Efortul fizic reduce riscul de cancer mamar cu 10- 30%
  • Nu fumați: pe lângă alte efecte negative, fumatul pentru o perioadă îndelungată este asociat cu un risc crescut de apariție a cancerului mamar
  • Hrăniți-vă sănătos- mâncați cât mai multe fructe, legume, cereale integrale și consumați cât mai puține băuturi carbogazoase și grăsimi.