Imunoterapia oncologică şi medicina personalizată în cancer au fost temele unei dezbateri organizate, pe 19 iunie, la Institutul Oncologic din Cluj-Napoca (IOCN).

“Legat de imunoterapie aş spune că şi noi, ca gineco-oncologi, susţinem partea de imunizare anti HPV, avem şi noi o mică părticică în care putem să ne implicăm activ. Altfel, pacientele întreabă de noile tratamente, imunoterapia şi sună foarte bine şi cred că avem specialişti recunoscuţi internaţional, dar şi tineri bine pregătiţi, care în anii care urmează sunt convins că vor reprezenta voci importante în această specialitate”, a declarat directorul IOCN, Patriciu Achimaş-Cadariu.

Masa rotundă cu tema “Medicina personalizată în cancer: imunoterapia oncologică şi rolul biomarkerilor” a fost organizată de Federaţia Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer în parteneriat cu Asociaţia Pacientul 2.0, Institutului Oncologic “Prof. Dr. Ion Chiricuţă” şi Roche România.

“Institutul Oncologic ‘Prof. Dr. Ion Chiricuţă’ este singurul centru oncologic din ţară acreditat de Organizaţia Europeană a Institutelor de Cancer şi ne bucurăm să începem evenimentele ocazionate de Zilele IOCN, când celebrăm 90 de ani de la înfiinţarea institutului, cu această masă rotundă despre inovaţiile în medicina personalizată. Implicarea institutului în cercetarea din domeniul oncologiei a crescut foarte mult în ultimii ani şi sunt convins că împreună cu colegii mei vom ajuta pacienţii noştri să beneficieze de cele mai noi soluţii terapeutice”, a mai spus Patriciu Achimaş-Cadariu.

Imunoterapia oncologică reprezintă cea mai nouă armă terapeutică în lupta împotriva cancerului la nivel mondial. “Imunoterapia şi terapia molecular ţintită sunt cele mai noi modalităţi terapeutice în oncologia medicală. Terapia cu inhibitori ai punctelor de control imun poate oferi supravieţuire pe termen lung multor pacienţi cu forme de cancer în fază avansată ale căror opţiuni au fost anterior foarte limitate, în timp ce prin testarea biomarkerilor specifici, se pot selecta pacienţii care răspund cel mai bine la tratamentele moleculare ţintite, care primesc astfel tratamentul cel mai potrivit pentru profilul lor genetic (o terapie personalizată). Imunoterapia şi terapia moleculară personalizată reprezintă viitorul în oncologie şi mă bucur că Institutul Oncologic ‘Prof. Dr. Ion Chiricuţă’ se află astăzi în prima linie în lupta împotriva cancerului”, a declarat Tudor Ciuleanu, medic primar în oncologie medicală.

La nivel mondial, în prezent sunt studiate mai mult de 2.000 de imunoterapii oncologice, în peste 3.000 de studii clinice, pentru aproximativ 300 tipuri de cancer.