Începând din anul 2019, Organizația Mondială a Sănătății a stabilit ziua de 17 septembrie drept momentul în care celebrăm Ziua Mondială a Siguranței Pacientului.

O acțiune la nivel mondial organizată pentru a crește înțelegerea la nivel global a conceptului de siguranță a pacientului, pentru a impulsiona implicarea publicului larg în susținerea siguranței asistenței medicale și a reduce daunele la care sunt supuși pacienții, dar și pentru a pune în evidență anumite probleme critice de sănătate la nivel global.

Tema ediției din acest an este dedicată “Îngrijirii în siguranță a mamelor și nou-născuților” și se desfășoară sub îndemul: Acționează acum pentru o naștere în siguranță și cu respect!

Având în vedere povara semnificativă a riscurilor și prejudiciilor la care sunt expuse femeile și nou-născuții din cauza îngrijirilor nesigure, agravată suplimentar de pandemia Covid-19, campania din acest an este cu atât mai importantă.  Iar cifrele o demonstrează:

Aproximativ 810 femei mor în fiecare zi din cauze care pot fi prevenite și care sunt legate de sarcină și naștere. Mai mult, aprox. 6700 nou-născuți își pierd viața în aceeași zi, ceea ce reprezintă 47% din totalul deceselor sub vârsta de 5 ani. *

‎Din fericire, majoritatea nașterilor cu deces, atât cele materne cât și cele care afectează nou-născuții pot fi evitate prin furnizarea de îngrijiri sigure și de calitate de către profesioniști calificați din domeniul sănătății, care lucrează în medii de sigure. Acest lucru poate fi realizat numai prin implicarea tuturor părților interesate și prin adoptarea unor sisteme de sănătate cuprinzătoare și a unor abordări bazate pe comunitate. ‎

‎Potrivit datelor furnizate de Colegiul Medicilor din România în comunicatul dedicat Zilei Mondiale a Siguranței Pacientului: “În România, anul trecut, au decedat 1.099 de copii cu vârsta sub 1 an. Cele mai recente date oficiale europene au plasat România în 2019 ca având a doua cea mai mare rată de mortalitate infantilă din Uniunea Europeană – 5,8 decese la 1.000 de naşteri, faţă de 3,4 decese la 1.000 de naşteri, media europeană. Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, echipamentele medicale insuficiente, dar şi un număr insuficient de medici ar putea fi factori pentru această situaţie. În total, în ţara noastră erau anul trecut 4.613 paturi de neonatologie, dintre care numai 13 în mediul rural, şi 814 medici neonatologi”. **

Astăzi este momentul să vă implicați în această acțiune globală și să acționați pentru:

  1. ‎Creșterea gradului de conștientizare cu privire la problemele legate de siguranța mamei și a nou-născutului, în special în timpul nașterii.‎
  2. ‎Implicarea mai multor părți interesate și adoptarea unor strategii eficiente și inovatoare pentru îmbunătățirea siguranței mamei și a nou-născuților. ‎
  3. ‎Să solicitați acțiuni urgente, dar și durabile, din partea tuturor părților interesate pentru a-și intensifica eforturile, pentru a ajunge la persoanele care au nevoie de tratament și pentru a asigura îngrijirea în condiții de siguranță a mamei și a nou-născuților.
  4. ‎Să luptați pentru adoptarea celor mai bune practici  de îngrijire pentru a preveni riscurile care pot fi evitate și care pot dăuna femeilor și nou-născuților în timpul nașterii.‎

Comunitatea CASPA.RO marchează Ziua Mondială a Siguranței Pacientului prin acțiuni proprii

‎Culoarea campaniei globale este portocaliu, iar ‎OMS face apel la toate părțile interesate – guverne, organizații neguvernamentale, organizații profesionale, societatea civilă, organizații ale pacienților, mediul academic și institute de cercetare – să se alăture campaniei globale prin iluminarea monumentelor emblematice în portocaliu și organizarea de activități dedicate în jurul datei de 17 septembrie 2021.

Comunitatea CASPA.RO va marca Ziua Mondială a Siguranței Pacientului printr-o dezbatere dedicată temei din acest an, organizată miercuri, 29 septembrie 2021, începând cu ora 14.00 și la care vor participa specialiști recunoscuți la nivel național și reprezentanți ai asociațiilor de pacienți cu programe naționale dedicate mamelor și nou – născuților! Informații suplimentare regăsiți pe pagina întâlnirii, disponibilă AICI.

Să ne implicăm cu toții pentru Siguranța Pacientului: Acționează acum pentru o naștere în siguranță și cu respect!

 

*Sursa: https://cdn.who.int/media/docs/default-source/world-patient-safety-day/announcing-world-patient-safety-day-2021.pdf?sfvrsn=a5e55c4a_32

** Sursa: https://www.agerpres.ro/sanatate/2021/09/17/colegiul-medicilor-sunt-necesare-politici-si-masuri-coerente-pentru-a-asigura-nasteri-in-siguranta–780958